Banner
Banner
Banner
Arhiva Editia nr 11 din 23-11-2009
Joi, 15 Iulie 2010 13:31    PDF Imprimare Email

Hai liberare!

Sincer să fiu, mă hotărâsem ca săptămâna aceasta să vă povestesc despre ceva mai puţin încrâncenat decât politica. Să vă reamintesc de faptul că se apropie Sărbătorile de Iarnă, că e timpul să ne bucurăm şi să îi ajutăm şi pe cei din jurul nostru să se bucure, să vă îndemn să deschideţi ochii, să priviţi în jurul vostru şi să descoperiţi ceea ce este frumos.

Hai liberare!  |  poza 1

Da, vă îndemn să faceţi toate aceste lucruri, dar tot politica va fi subiectul principal. Mai avem două săptămâni şi gata, ne vom întoarce la vieţile noastre. N-o să ne mai certăm unii cu alţii în tramvai, la piaţă sau la bodega din colţ pentru că nu avem aceleaşi opţiuni politice şi nu susţinem acelaşi candidat. Vom descoperi că lumea nu începe şi nici nu se sfârşeşte odată cu alegerile prezidenţiale. Vom scăpa, sper, de suspiciunea şi isteria care domnesc, de ceva vreme, în întreaga ţară. Aceasta înseamnă că vom fi puţin mai liberi. De aici şi strigătul „Hai liberare!”. Doar că, până atunci, trebuie să ne aducem şi noi obolul la acest rău necesar, pe nume politică.
Ieri am votat cu toţii. De fapt, doar o parte dintre noi. Cu cine, este treaba fiecăruia. Un rol deosebit l-a jucat, în luarea unei hotărâri, media. Că unii dintre candidaţi au avut mai multă vizibilitate decât ceilalţi este un lucru cert. Şi normal. Ceea ce a frapat, însă, a fost modul în care a ajuns să fie manipulată opinia publică. Pe faţă, fără reţinere, cu disperare. Modul de operare a putut fi observat chiar şi de către telespectatorii mai puţin avizaţi. Spun „telespectatorii” pentru că televiziunile au fost, din nou, principalii vectori de manipulare. Aşa-zisele confruntări între susţinătorii candidaţilor au fost gândite, din start, ca nişte băşcălii transparente. Cum altfel poate fi numită o astfel de „confruntare” la care participă câte un reprezentat al fiecăruia dintre candidaţi plus câţiva „comentatori” gen Dinescu, Ciuvică, Nistorescu sau alţii, toţi cu un numitor comun: nu fac altceva decât să-l înjure pe Băsescu? Putem adăuga aici şi subiectivitatea evidentă, ostentativă chiar, a moderatorilor şi tabloul este complet. Mai luăm în calcul şi afişele pline cu injurii şi putem spune că această campanie a fost dusă nu pentru a câştiga un candidat pentru meritele personale, ci pentru a-l da jos pe actualul preşedinte. Miza este mare: uriaşul aparat de partid al PSD a rămas fără funcţii şi ameninţă să se răscoale împotriva şefilor de la Bucureşti. Pe de altă parte, PNL a fost la guvernare, i-a plăcut, a prins gustul şi mai vrea. Există, deci, o explicaţie. Pentru politicieni. Celorlalţi, acelora care visează doar la un brăduţ şi la ceva de pus pe masă, de Sărbători, le pasă mai puţin. Pentru ei repet încă o dată: Hai liberare!


Florin Paraschivescu


 

 


Pagina 1 din 29
Dmegs Web Directory EnterClick
ziare
http://www.romania.org