Scuipând în sus cu sârg.

La ora la care încerc să mă dezmeticesc cu un ceai fierbinte şi să scriu, intrăm în ultima săptămână înainte de alegerile finale.

Spun şi scriu cu piciorul stâng şi cu sinceritate, că nu prea mă mai tentează să pun ştampila pe vreunul dintre candidaţi. Fiecare are bube în cap şi pe corp, cât să dea de lucru la un spital întreg de dermatologie. Dar astea sunt regulile jocului şi cine nu papă bătăturică nu papă nici ochişor. Nu poţi sta în politică fără să ai bube, aşa cum nu poţi mânca puiul cu mâna fără să te umpli de grăsime. De data asta, spre deosebire de data trecută, aş înclina încetişor balanţa spre Traian Băsescu, deşi o păsărică proaspăt epilată care are culcuş în blocul de vizavi trilureşte că nici aşa nu e bine. L-aş vota pe Băsecu pentru că vrea să dea la temelie celor cu privilegii şi nu l-aş vota pe Băsescu din cauză că l-a pus pe Boc să amestece cărţile în ultima vreme, iar Boc, îmbibat cu prostie politică fundamentală a reuşit să deregleze şi mai tare mecanismul economic făcut varză cu carne de Tăriceanu. Pe Geoană exclus să-l votez, pentru că are un discurs şubred ca o scândură pusă la nimereală peste un pârâu, iar propunerile lui electorale pot stârni râsul curcilor bete, în cazul în care acestea nu sunt chiar atât de bete şi mai pot înţelege ceva. Până acum toată lumea a scuipat cu sârg în sus, spre adversarii politici conjuncturali. Ca în fimlele cu Matrix, scuipaţii sunt acum în aer şi vor râmâne acolo pănă la alegeri. Toţi candidaţii s-au scuipat între ei, eufemistic vorbind, şi s-au bălăcărit mai ceva decât Magda Ciumac cu Tolea la OTV. Partea proastă e că scuipaţii vor cădea şi în capul nostru, nu numai al lor. Pentru ei e călduţ şi la guvernare şi în opoziţie. Iar de scuipaţi ei se pot şterge mult mai repede. Ponoasele le vom trage tot noi, cei care încă mai credem că votul nostru mai poate schimba ceva. Şi dacă până la urmă ar trebui să votez, aş vota cu Simona Sensual că e bazată şi nu are inhibiţii. Uite, de aia mă bântuie un scepticism vecin de palier cu disperarea şi o lehamite ca aia pe care o ai când realizezi că în ultimii douăzeci de ani nici un mare corupt nu a dat cu mătura prin celulă la Jilava. E, uite de aia, în ziua votului am să stau să dau de mâncare la porumbei la Universitate pentru că doar asta ne-a mai rămas. Şi totuşi...

Aurelian Voinici