Băsescu, despre o eventuală candidatură la PMB: „Dacă lucrurile nu se vor clarifica, nu o să îmi las partidul”

Fostul președinte, Traian Băsescu, a declarat că dacă lucrurile pe partea dreaptă a politicii în privința candidaturii la Primăria Capitalei nu se vor clarifica, este dispus să candideze din partea PMP.

Băsescu consideră că liderul Pro România, Victor Ponta, nu are nicio șansă în fața Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, dacă ea va fi susținută „onest” de către PSD.

Nu cred că Victor Ponta va avea șanse în fața doamnei Firea, dacă va fi susținută onest de partid, pentru că PSD are un dar nemaipomenit să își lichideze liderii. O Firea care ar mai câștiga un mandat la Primăria Capitalei ar fi o mare amenințare pentru primul scaun al PSD-ului. Am trăit momente din astea, știu foarte bine care a fost propulsia unei astfel de victorii la Primăria Capitalei”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul președinte a spus că, dacă situația o va impune, el nu exclude să candideze pentru Primăria Capitalei.

Dacă lucrurile nu se vor clarifica, nu o să îmi las partidul, pentru că poate fi un exercițiu dificil pentru PMP să candideze singur. Dacă va fi nevoit să candideze, o să fac ce trebuie în politică”, a mai spus Băsescu.

Acesta a râs atunci când a venit vorba despre o posibilă candidatură a lui Victor Ponta.

Slavă Domnului, dacă domnul Ponta pune candidat, e binevenit! Cred că-i prima dată când o să-i trimit un… Pepsi. Mi se pare o veste foarte bună pentru dreapta. Totul este ca dreapta să aibă capacitatea să valorifice acest lucru”, a mai declarat Traian Băsescu, potrivit antena3.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Informatiile publicate pe ataclapersoana.ro pot fi preluate doar in limita a 500 de caractere si cu citirea in lead a sursei cu link activ. Orice abatare de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.