Instrumente de supraveghere în masă pentru a urmări activităţilor purtătorilor de coronavirus

Ministerul Sănătăţii din Israel a anunţat, miercuri, faptul că a început să folosească instrumente de supraveghere in masă pentru a urmări activităţile purtătorilor de coronavirus.

400 de oameni au fost deja informaţi că trebuie să intre în carantină, scrie The Times of Israel.

Programul electronic de monitorizare, care este condus de serviciul de securitate Shin Bet pentru minister, a fost criticat dur, inclusiv de membrii Guvernului ţării, iar legalitatea sa este momentan dezbătută de Înalta Curte de Justiţie din Israel.

Programul are ca scop alertarea şi obligarea persoanelor să intre în carantină, precum cele care în ultimele două săptămâni au fost la o distanţă de cel puţin doi metri, timp de 10 minute, de o persoană care a fost mai apoi confirmată cu noul coronavirus. Carantina durează 14 zile, aşa că dacă contactul a avut loc spre exemplu cu 10 zile în urmă, cei obligaţi să se autoizoleze vor trebui să o facă timp de patru zile.

Procesul prin care propunerea controversată a fost adoptată de Guvern – fără verificare din partea parlamentarilor aşa cum a fost iniţial promis – a dus şi la acuzaţii de „abuz de putere” de către unii politicieni. Premierul Benjamin Netanyahu şi alţi oficiali au declarat că măsura este necesară pentru a limita răspândirea bolii COVID-19.

Ministerul a mai spus că programul de monitorizare a identificat deja 400 de persoane care au intrat în contact cu alţi purtători ai bolii în ultimele zile.

„Au fost informaţi prin mesaj text de faptul că la o dată anume au fost în apropierea unei persoane bolnave şi că trebuie să se autoizoleze la domiciuliu cât mai repede, timp de 14 zile”, a mai adăugat ministerul israelian al Sănătăţii.

Totuşi, aceste mesaje text nu precizează numele persoanei infectate şi nu oferă niciun alt detaliu despre bolnav, potrivit The Times of Israel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Informatiile publicate pe ataclapersoana.ro pot fi preluate doar in limita a 500 de caractere si cu citirea in lead a sursei cu link activ. Orice abatare de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.