Lituania interzice accesul românilor pe teritoriul său. Măsura este evaluată săptămânal

Ministerul Afacerilor Externe informează că Lituania a hotărât ca, începând de, luni, 13 iulie, să interzică accesul cetățenilor români. Măsura este reevaluată săptămânal în funcție de evoluția situației epidemiologice din România.

„Sunt exceptate de la această măsură persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Lituania pentru întoarcerea în țara de reședință, precum și alte categorii specifice de persoane, potrivit informațiilor disponibile pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania –https://urm.lt/default/en/important-covid19„, arată MAE, într-un comunicat.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Vilnius +370 (5) 2310552. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice +370 68573238.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://www.mae.ro/node/51919, https://vilnius.mae.ro/, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro și www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

Țările care restricționează accesul românilor

Românii care sosesc, de joi, în Olanda trebuie să se autoizoleze timp de 14 zile.

Austria nu dă voie cetățenilor români pe teritoriul său, decât în situația în care au test negativ de COVID-19, nu mai vechi de 4 zile, tradus în germană sau engleză.

De asemenea, alte zece țări europene pun condiții sau restricționează circulația românilor: NorvegiaFinlanda, Malta, Estonia, Letonia, Irlanda, SloveniaSlovacia, Danemarca, Marea Britanie.

Pentru a afla informații despre posibilitatea de a călători în spațiul european, poate ficonsultat site-ul RE-open EU, care are și variantă în limba română. Aici pot fi găsite informații despre situația dintr-o posibilă destinație, dacă este vorba despre o țară membră a Uniunii Europene, plus Elveția și Norvegia, țări care fac parte din Spațiul Schengen.

De asemenea, poate fi consultată aici lista pusă la dispoziție de MAE cu toate țările din Europa și regimul pe care îl au față de cetățenii străini, în contextul pandemiei de COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Informatiile publicate pe ataclapersoana.ro pot fi preluate doar in limita a 500 de caractere si cu citirea in lead a sursei cu link activ. Orice abatare de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.