„Bilbo Baggins” din Stăpânul Inelelor a murit. Actorul Ian Holm s-a stins din viață la 88 de ani

Starul care l-a interpretat pe Bilbo Baggins în „Stăpânul Inelelor” s-a stins din viață. Actorul Ian Holm a murit la vârsta de 88 de ani, la Londra, relatează The Guardian. 

Potrivit acestora, agentul actorului a explicat într-un comunicat de presă cauza decesului și faptul că starul a fost întotdeauna înconjurat de familie. „Cu mare tristețe, anunțăm că actorul Sir Ian Holm a murit în această dimineață la vârsta de 88 de ani (…) A murit liniștit în spital, vegheat de familia lui”, se mai spune în comunicatul are precizează că actorul suferea de o afecțiune provoată de Parkinson. „A fost încântător, amabil și talentatși îi vim simți lipsa”.

Actorul Ian Holm a fost unul dintre starurile care s-a bucurat de un premiu BAFTA, iar în 1981 a fost nominalizat la Oscar pentru rolul său de antrenor de atletism, bărbatul pe nume Sam Mussabini, din pelicula „Carele de foc”. De-a lungul timpului, Holm s-a bucurat de o carieră strălucită pe marele ecran, iar fanii au putut să îl urmărească în filme celebre precum „Alien”, „Al cincilea elemente”, „Hobbitul” sau „Unde vei fi poimâine”. Odată cu rolul lui Bilbo Baggins, din Stpânul Inelelor, Ian Holm a reușit să atragă atenția unei categorii noi de public, pe care a cucerit-o imediat. 

Ian Holm s-a născut la 12 septembrie 1931 în Goodmayes, Regatul Unit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Informatiile publicate pe ataclapersoana.ro pot fi preluate doar in limita a 500 de caractere si cu citirea in lead a sursei cu link activ. Orice abatare de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.