Președintele COSR: Sportivii vor avea nevoie la intrarea în baze de avize că au fost testaţi pentru COVID-19. Bazele se redeschid pe 15 mai Citeşte întreaga ştire: Președintele COSR: Sportivii vor avea nevoie la intrarea în baze de avize că au fost testaţi pentru COVID-19. Bazele se redeschid pe 15 mai

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat luni că sportivii de performanţă vor putea reîncepe cantonamentele începând cu 15 mai, dar doar „în condiţii foarte speciale”, precizând totodată că nu vor reîncepe competiţiile sportive decât „după o perioadă suficient de lungă de pregătire”.

Președintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a explicat cum se va face revenirea sportivilor în bazele de antrenament, precizând că la intrarea în baze sportivii vor trebui să prezinte avizele medicale conform cărora au fost testaţi negativ pentru COVID-19.

”Noi suntem în legătură cu Ministerul Tineretului şi Sportului, domnul ministru s-a întâlnit de mai multe ori cu specialiştii de la Ministerul Sănătăţii şi există şi un plan de reîncepere a pregătirilor. Vom reîncepe activitatea sportivă, dar e clar că nu oricum. Din punctul de vedere al COSR, baza sportivă de la Izvorani este pregătită să primească sportivii, inclusiv apa şi bazinul de la piscina olimpică au fost igienizate. Am făcut în toată baza o igienizare şi aşteptăm şi noi aceste măsuri pe care să le implementăm acolo”, a declarat Covaliu pentru AGERPRES.

Întrebat dacă se pune problema testării sportivilor pentru COVID-19 înainte de intrarea în cantonamente pentru pregătirea centralizată, Covaliu a spus: ”Da, absolut. Am discutat şi cu ministrul tineretului şi sportului, este o condiţie ca la intrarea într-o bază sportivii de performanţă vor avea nevoie de acel aviz că au fost testaţi (negativ) pentru COVID-19. Este luat în calcul acest aspect”.

Niciunul dintre loturile naţionale şi olimpice ale României nu a mai efectuat pregătiri centralizate de la jumătatea lunii martie, când Ministerul Tineretului şi Sportului a trimis o adresă către toate centrele sportive naţionale prin care le cerea sportivilor să evacueze bazele în contextul pandemiei de coronavirus.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Informatiile publicate pe ataclapersoana.ro pot fi preluate doar in limita a 500 de caractere si cu citirea in lead a sursei cu link activ. Orice abatare de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.